Urmând mottoul de anul acesta al săptămânii ”Școala altfel” , elevii claseia IV-a de la Liceul Pedagogic ”Matei Basarab” din Slobozia, s-au întâlnit cu enoriași ai parohiei Buna Vestire, în atmosfera de căldură și sfințenie a bisericii . Copiii, sub îndrumarea distinsei doamne învățătoare, Paula Neacșu au prezentat credincioșilor o scenetă religoasă despre Sfintele Patimi și au adus daruri , pentru a așeza bucuria sărbătorilor ce se apropie și pe masa creștinilor necăjiți.
La acțiune au participat și elevele clasei a IX-a B de la același liceu, la rândul lor viitoare educatoare, pentru ele întâln irea fiind un prilej de practică pedagogică și așezând un strop de dragoste, în plus pentru copii ce le vor fi încredințați. Activitatea a fost completată de o scurtă sesiune catehetică susținută de părintele Stanciu Dragoș.
Enoriașii au mulțumit în numele celor care vor primiti darurile și i-au invitat pe copii să –și împodobească sufletele și să împodobească biserica prin prezența lor la Sfintele Slujbe.