Vineri, 9 martie 2018, în ziua pomenirii Sfinților patruzeci de Mucenici de la Sevasta, parohia Buna Vestire a fost gazda reuniunii cercului pastoral Slobozia I.
Preacucernicii preoți, slujitori la parohiile din localitate, s-au reunit sub protia preacucernicului părinte protopop Ionuț Butu, și au săvârșit Taina Sfântului Maslu.
Numeroșii creștini prezenți, au fost îmbărbătați, pe calea postului, de binecuvântarea Preasfințitului părinte Vincențiu, Episcopul Slobozie și Călărașilor, transmisă de către părintele protopop.
La încheierea slujbei, preacucernicul părinte Ionuț Butu, protopop al protopopiatului Slobozia, le-a vorbit celor prezenți despre chemarea la nevoință pe care ne-o fac sfinții, prin exemplul lor și despre lucrarea de mărturisire a dreptei credințe, în care este angajată Biserica și fiecare dintre noi. Astfel, le-a amintit că Patriarhia Română a dedicat acest an Marii Uniri, iar Episcopia Sloboziei și Călărașilor, a înmulțit bucuria și responsabilitate, proclamându-l și an dedicat familiei creștine.
În acest context, preacucernicia sa a prezentat acțiunile dedicate omagierii Unirii și familiei creștine și i-a invitat pe cei prezenți să-și împrospăteze în suflet și să trăiască în faptă virtuțile pe care le descoperim meditând la momentul Marii Uniri și la valorile sfinte ale familiei creștie.
Seara a fost completată de referatul preacucernicului părinte Nicolae Tudose, de la parohia Sfântul Nicolae, cu tema: „Marea Unire de la 1918- scurte date istorice”
Părintele referent a reamintit reperele cronologice ale evenimentului, dar a și reînviat, pentru imaginația audienților, spiritul de dăruire al epocii, implicarea jertfelnică a Bisericii și entuziasmul patriotic al înaintașilor noștri.
A consemnat părintele Dragoș Gabriel Stanciu, parohia Buna vestire Slobozia.